Profiti de faptul ca nu poate sa te ironizeze sau sa te priveasca cu indulgenta atunci cand ca un imbecil faci o gluma idioata, "ca sa mai destinzi atmosfera". Nimeni nu te iarta pentru ca nimeni nu pricepe subtilitatea gafei si oricum sunt toti la fel. Numai ea pricepe dureros ca e o penibila gluma de incurajare si ca daca s-a ajuns aici, e cu adevarat aproape de marea trecere.
Formele ei odata feminine se etaleaza lenes pe pat, iar parul alb-murdar ii acopera fata. Ii simti omoplatul iesind prin bumbacul camasii de noapte si te intrebi, din pura curiozitate numai, cum de mai respira. E atemporala, fara varsta, fara chip, fara glas. Si-a pierdut si sexul intre timp, totul pare ca un pliu intamplator al pielii, ar fi putut foarte bine sa nu fie acolo si probabil ca nici nu mai e demult. Te priveste viu, muta, curioasa parca, dar rar, numai atunci cand nu priveste in gol, absenta, sau atunci cand nu te onoreaza deloc cu o privire si ii este prea greu sa deschida ochii. In somn si nu numai, deseneaza cu mana forme nedefinite in aer, ca un delir al gesturilor, un delir in toata regula, sa ne tinem cu firea, femeia asta pare ca nu mai are mult...
Nimeni nu mosteneste pamantul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu